Dartech L&L vine în sprijinul copiiilor și autorităților tocmai prin folia de PVC transparent în lucrările pe care le execută. Astfel, una din lucrările tipice în acest sens este chiar amenajarea unui loc de joacă pentru copii în Dumbrăvița, lângă Timișoara. Este vorba de un loc de servire pizza, suc, dulciuri specifice. Un mic parc, un mic loc de recreere nu doar pentru cei mici, ci și pentru cei mari, cu toții fiind obosiți de criza coronavirusului.

În imagini se vede felul în care folia cristal (folia din PVC transparent) montată la punctul de comercializare a bunătăților, stă între comerciant și cumpărător. Este exact ceea ce doresc și autoritățile, ceea ce și avem nevoie. Respectiv păstrarea unei distanțe de protecție între noi. Între client și vânzător, între oameni la modul general.

La Dumbrăvița acest deziderat a prins contur. Locul de joacă pentru copii nu este doar practic și funcțional în perspectiva epidemiei de coronavirus, ci și estetic prin contribuția artiștilor locali. Aici este la inspirație…

A doua noastră natură: protecția

Protecția cu PVC transparent împotriva Covid-19 este tratată cu toată seriozitatea peste tot în lume. Așa zisa „modă” a panourilor transparente prinde în din ce în ce mai multe domenii. Nu doar la protecția cu folie cristal a trenulețelor pentru copii, cum vă prezentam într-o lucrare efectuată pentru Kiddies Rides Romania, ci și magazinele alimentare sunt preocupate de acest lucru. Uneori, am putea spune, chiar excesiv.

folie PVC transparent
cușca transparentă, unul din simbolurile Americii de azi

Panourile transparente au devenit un atribut indispensabil comercianților de produse alimentare. Am început, cu toții să introducem folia cristal până și la protecția veselei. Lumea se schimbă.

Perdeaua din benzi PVC transparent mai actuală ca oricând

Emblematic pentru perioada în care trăim este poate una dintre lucrările noastre realizate cu partenerii noștri din Ungaria. Este vorba de dotarea unui magazin de tip-supermarket cu perdele din fâșii de PVC transparent. Este vorba de bine-cunoscutul model al unui magazin de cartier.

folie PVC transparent in magazin de cartier
Magazin de cartier cu protectie din PVC transparent

Un articol publicat de NY Times dă o conotație interesantă perspectivei pe care ne-o dă criza coronavirus. Trece peste faptul că locurile de joacă pentru copii sunt încă închise în multe locuri din lume. Dar observă un lucru interesant. Sistemul de amenajare al birourilor în spații deschise, ar putea să dispară.

Ziaristul Matt Richtel remarca încă din luna mai că marile clădiri de birouri, renumite pentru sistemul practic de organizare, încep să se regândească. Astfel, renumitul concept de amenajare al apțiului deschis, ar putea fi luat în curând de panouri din PVC transparent, de pereți despărțitori din folie cristal.

Conform acestuia, în curând s-ar putea să lucrăm în niște cuști transparente. Și tot din America, fotografia din publicația East Hampton Star este extrem de sugestivă pentru timpul pe care-l trăim. Un birou al unui oficiu poștal închis practic într-o folie din PVC transparent.

Mentenanța web asigurată de Allfix.ro
envelopephone-handsetmap-marker linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram