Dartech L&L vine în sprijinul copiiilor și autorităților tocmai prin folia de PVC transparent în lucrările pe care le execută. Astfel, una din lucrările tipice în acest sens este chiar amenajarea unui loc de joacă pentru copii în Dumbrăvița, lângă Timișoara. Este vorba de un loc de servire pizza, suc, dulciuri specifice. Un mic parc, un mic loc de recreere nu doar pentru cei mici, ci și pentru cei mari, cu toții fiind obosiți de criza coronavirusului.

În imagini se vede felul în care folia cristal (folia din PVC transparent) montată la punctul de comercializare a bunătăților, stă între comerciant și cumpărător. Este exact ceea ce doresc și autoritățile, ceea ce și avem nevoie. Respectiv păstrarea unei distanțe de protecție între noi. Între client și vânzător, între oameni la modul general.

La Dumbrăvița acest deziderat a prins contur. Locul de joacă pentru copii nu este doar practic și funcțional în perspectiva epidemiei de coronavirus, ci și estetic prin contribuția artiștilor locali. Aici este la inspirație…

A doua noastră natură: protecția

Protecția cu PVC transparent împotriva Covid-19 este tratată cu toată seriozitatea peste tot în lume. Așa zisa „modă” a panourilor transparente prinde în din ce în ce mai multe domenii. Nu doar la protecția cu folie cristal a trenulețelor pentru copii, cum vă prezentam într-o lucrare efectuată pentru Kiddies Rides Romania, ci și magazinele alimentare sunt preocupate de acest lucru. Uneori, am putea spune, chiar excesiv.

folie PVC transparent
cușca transparentă, unul din simbolurile Americii de azi

Panourile transparente au devenit un atribut indispensabil comercianților de produse alimentare. Am început, cu toții să introducem folia cristal până și la protecția veselei. Lumea se schimbă.

Perdeaua din benzi PVC transparent mai actuală ca oricând

Emblematic pentru perioada în care trăim este poate una dintre lucrările noastre realizate cu partenerii noștri din Ungaria. Este vorba de dotarea unui magazin de tip-supermarket cu perdele din fâșii de PVC transparent. Este vorba de bine-cunoscutul model al unui magazin de cartier.

folie PVC transparent in magazin de cartier
Magazin de cartier cu protectie din PVC transparent

Un articol publicat de NY Times dă o conotație interesantă perspectivei pe care ne-o dă criza coronavirus. Trece peste faptul că locurile de joacă pentru copii sunt încă închise în multe locuri din lume. Dar observă un lucru interesant. Sistemul de amenajare al birourilor în spații deschise, ar putea să dispară.

Ziaristul Matt Richtel remarca încă din luna mai că marile clădiri de birouri, renumite pentru sistemul practic de organizare, încep să se regândească. Astfel, renumitul concept de amenajare al apțiului deschis, ar putea fi luat în curând de panouri din PVC transparent, de pereți despărțitori din folie cristal.

Conform acestuia, în curând s-ar putea să lucrăm în niște cuști transparente. Și tot din America, fotografia din publicația East Hampton Star este extrem de sugestivă pentru timpul pe care-l trăim. Un birou al unui oficiu poștal închis practic într-o folie din PVC transparent.

La ferestrele vagoanelor trenulețului pentru copii au fost montate folii din PVC transparent. Folia cristal are grosimea de 0.65 mm și oferă protecție pentru copii împotriva răspândirii coronavirusului.

Dacă este sau nu stare de alertă și până când va fi menținută aceasta pare a fi o problemă care nu schimbă planurile firmei Kiddie Rides Romania. Când spunem Kiddie Rides înțelegem parcuri de distracție pentru copii, mașinuțe, trenulețe care merg prin mall-uri, în general amuzament pentru copii. Așa cum Dartech înseamnă în general tot ce este din PVC și se face din folie…

Noii noștri partenerii noștri, specializați cum spuneam în servicii de închiriere de mașinuțe pentru copii, au ales să-i protejeze pe copii cu produse oferite de Dartech L&L. Astfel, pentru trenulețele și mașinuțele sale din super-magazinele Iulius Mall Suceava și Electroputere Mall Craiova, au fost deja montate folii din PVC transparent pentru protejarea celor mici.

pvc transparent la ferestre
trenuletul de la Mall Craiova și Suceava are ferestre din PVC transparent

După cum se vede în imagini, regulile de izolare socială previzibil a fi adoptate de guvern, vor fi aplicate și în ceea ce privește distracția celor mici.

Ferestre din folie cristal

Copiii sunt printre cei mai afectați de această pandemie. Ei, deși nu sunt vizați în mod esențial de îmbolnăviri și efecte majore ale Covid-19 asupra lor, trebuie să stea în casă. Aceasta pentru a nu se transforma fără să vrea în mesageri ai bolii. respectiv să nu fie purtătorii virusului către părinții și bunicii lor. 

Alte trenulețe, și acestea cu ferestre din PVC transparent, au fost puse în operă de către personajele binecunoscute din Muppets Show. Astfel, aflăm dintr-o ediție a Chicago Tribune că CNN și personajele din Muppets se străduiesc să explice celor mici ce este cu această pandemie. De ce este nevoie de protecție, de ce este nevoie de ferestre cu sticlă sau folie cristal la vagoanele trenuletului celor mici.

ferestre
Păpușile Muppets...

Distracțiile pentru copii sunt în mare impas

Afacerile de divertisment pentru copii, gen Kiddies Rides, derulate în Emiratele Arabe Unite au însă o altă perspectivă. Complet lipsite de posibilitățile de izolare și protecție anti-coronavirus, așa cum deja le știm noi, mașinile din parcurile de distracție din Emirate stau, deocamdată, în expectativă.

Arabii au investit și ei în parcuri imense de distracție destinate celor mici. A se vedea articolul din Menafn.com despre parcul de distracții al trustului Fabyland. Un Kiddies Rides pentru copii din emirate. Deh, până Dartech L&L va vinde folie din PVC pe piața arabă va mai trece puțin timp!

Dartech L&L din Timișoara a oferit Pensiunii Casa Margo din 2 Mai/Constanța un set de fețe de masă din PVC transparent. Acestea o vor ajuta să-și întâmpine oaspeții la cerințele actuale de menținere a igienei. Pensiunea Casa Margo este așadar pregătită pentru viitorii săi oaspeți.

Mai mult, aceste fețe de masă au calități de rezistență desosebite, nu-și vor altera proprietățile de-a lungul timpului. Vizitați Casa Margo și vă veți simți bine. Cu siguranță, când veți lua masa veți observa produsele noastre. Ele vă apără de contaminarea cu Covid-19.

folie PVC transparenta pentru protectie
folie de PVC transparent la Casa Margo

Producem și comercializăm fețe de masă din PVC transparent care corespund cerințelor de protecție anti-Covid 19. Sunt confecționate din materialul cunoscut și sub numele de folie cristal. Proprietarii de pensiuni și restaurante, respectiv cei din sectorul horeca apreciază aceste fețe de masă deoarece sunt eficiente.

Se poate realiza dezinfecția rapid și fără a afecta aspectul estetic al aranjamentului. Cât de des va trebui să efectuați curățarea și dezinfecția aceasta depinde de măsurile impuse de autorități, în momentul în care decid relaxarea măsurilor de siguranță.

→ Vezi și Folie cristal pentru protecție peste masă și blaturi de masă

Pregătirea și derularea sezonului estival vor impune, cu siguranță, măsuri de siguranță referitoare la igiena meselor din restaurant. Este de la sine înțeles că dezinfectarea unei fețe de masă din material textil nu se va putea face cu o frecvență foarte mare. În schimb, protecția ei cu o folie din PVC transparent este deja o soluție acceptată.

Detalii fețe de masă PVC transparent

Foliile de protecție pentru mesele din restaurant sau de pe terasă oferite de Dartech au caracteristici principale:

folie PVC transparent
folia din PVC transparent se curăță ușor și oferă protecție blatului împotriva dezinfectantului

Protecție pentru lenjerie, scaune, saltele

De asemenea, oferim folie de protecție pentru lenjerie, saltele, paturi, scaune care se află în exploatare la hoteluri sau pensiuni. Utilizarea lor este însă mult mai vastă, cu puțină imaginație pot fi folosite pentru utilizarea în showrooom-uri. Saloanele de cosmetică-frizerie, chiar și cabinetele medicale de uz general sau specializate.

folie protectie din PVC pentru showroom
folie de protectie pentru showroom, horeca, cabinete...

Cui se adresează oferta

Fețele de masă din folie de PVC transparent au ca principali beneficiari proprietarii și managerii din sistemul de locații horeca. O folie transparentă va proteja masa și fața de masă propriu-zisă. Sunt utile pentru:

Prețuri folie PVC transparent

Prețurile sunt variabile, în funcție de cantitate și caracteristici. O idee despre prețuri, despre cât de convenabile sunt o puteți avea din magazinul nostru online.

Comenzi, transport, livrare, termene

Acceptăm plata cu cardul. Despre felul în care puteți efectua comenzi, politica de livrare și retur puteți afla mai multe din pagina noastră special dedicată acestui scop. Vezi comenzi online.

În principiu, vă rugăm să rețineți:

Vă așteptăm, accesați pagina noastră de contact!

Nu există spațiu de producție fără uși batante sau fără perdele din fâșii (benzi) PVC! Adică exact genul de produse pe care le executăm și le comercializăm și noi. Putem spune, fără exagerare, că orice companie ar trebui să ne aibă în agendă. Orice firmă caută și cumpără uși.

Produsele (ca ale) noastre se regăsesc peste tot! Nu doar la spațiile productive ci și la cele de logistică sau diferite tipuri de depozite. Peste tot există cel puțin o ușă din PVC, o ușă batantă, o perdea din PVC!

Spațiile comerciale și magazinele alimentare au (aproape) toate câte un spațiu frigorific. Noi vă oferim ușa de acces. Are un rol important în procesul de menținere a temperaturii. Mai jos vedeți detaliile unei planșe care explică utilizarea ușilor batante sau din benzi de PVC în sfera productivă. Este cel mai bun mijloc de expresie.

usi pvc si perdea pvc transparent
usa din PVC si perdea PVC transparent pentru spatii productie

Burduf de etanșare

Marile depozite, marile centre comerciale, marile sau mai micile infrastructuri de logistică ar fi complet inutile fără rampele de acces. Rampele de egalizare asigură compatibilitatea diverselor mijloace de transport cu sistemele de descărcare. Și absolut toate ar fi extrem de greu de folosit dacă nu ar avea uși! Logic. Și nici ușile nu mai sunt suficiente. Burduful de etanșare este piesa care crește rentabilitatea oricărei structuri de acest tip.

burduf de etansare
Burduf de etanșare

Dartech L&L Timișoara execută montajul și service-ul burdufului de etanșare pentru rampele de egalizare-descărcare.

Mai multe informații despre burdufurile de etanșare, montaj și reparații

Uși batante, uși din benzi PVC

Planșa de mai sus oferă o imagine de ansamblu asupra utilității ușilor din PVC. Fie că sunt din fâșii PVC transparente (sau translucide) sau batante de genul swing door, acestea sunt indispensabile. Producem și montăm uși pentru accesul într-o hală de producție, într-un spațiu de depozitare sau într-o incintă cu regim de temperatură controlată.

usa PVC
Usi din PVC

Dartech L&L Timișoara vă oferă uși tehnice:

Uși pentru spațiile frigorifice (regim de temperatură controlată)

Planșa de mai sus, care reprezintă un sistem de producție idealizat, include și un refrigerator. Dartech L&L are la activ suficiente lucrări și suficientă experiență pentru a se angrena în diverse genuri de lucrări. De la camioane frigorifice la camere sau vitrine frigorifice avem capacitatea și experiența de a oferta și executa comenzi.

→ Vezi și Perdeaua PVC în aplicații pentru spații frigorifice

perdea benzi PVC

Uși pentru protecția împotriva prafului și/sau trafic microbian

Actualul context al protecției angajaților împotriva pandemiei cu coronavirus scoate și mai mult în evidență avantajele produselor noastre. Ușile împotriva prafului pot fi de la perdele simple din fâșii din PVC și până la un kit de montaj pe care să-l instalați chiar dvs. Să reduceți astfel costurile.

Pereți despărțitori pentru separarea spațiilor de producție

La fel ca în exemplul de mai sus, după cum se vede și în planșa pe care o discutăm, putem să asigurăm protecția angajaților dvs. Panourile de separare a spațiilor de producție au o construcție aemnătoare cu ecranele de protecție la sudură.

→ Vezi Panouri de protecție Coronavirus

Produsele Dartech Timișoara sunt în general personalizabile pentru fiecare client. Unul din principiile noastre este de a face după nevoi și preferințe. Nu ne plac în mod deosebit lucrările standardizate.

Sistemul de uși batante DarFlex va pătrunde rapid pe piața de profil din România. Acestea sunt un proiect dezvoltat și implementat de Dartech L&L la sediul său din Timișoara. Deși sistemul în sine nu este o noutate absolută, el este produs și implementat pentru prima oară în România.

Ușile batante DarFlex reprezintă de fapt o alternativă la clasicele perdele din fâșii de PVC transparent. Avem convingerea că firmele care au nevoie de protecție termică a spațiilor de producție vor găsi extrem de interesant acest produs.

Sistemul DarFlex oferă câteva avantaje care fac ca ușile noastre să fie superioare altora existente. Mai jos, expunem câteva caracteristici de  care trebuie să țineți cont.

Reducerea cheltuielilor cu energia electrică

Americanii au ajuns la concluzia ușile batante montate în restaurante sau spații comerciale aduc o economie lunară de aproximativ 18-20 % din cheltuielile cu energia electrică. După cum se știe, în SUA conceptul de ușă batantă este intens folosit încă din vremea „vestului sălbatic”. Așa numitele „swing door” sunt folosite la aproape toate căile de acces. Fie că este vorba de un restaurant, un bar sau un magazin.

usa batanta Timisoara
Usa batanta comercializata sub forma de kit Dartech Timisoara

Montaj extrem de simplu

Ușile DarFlex sunt livrate sub formă de kit pe care-l puteți monta cu ușurință.

Se folosește folie PVC transparentă (folie cristal) cu grosimea de 2 sau 3 mm.

Dacă veți studia imaginile veți observa că asamblarea ușilor batante nu ridică probleme. Orice persoană cu abilități tehnice obișnuite va fi în stare să monteze kitul DarFlex.

Cele trei etape de montaj instalare sunt explicate în continuare.

Utilitatea ușilor batante DarFlex

Prin deschiderea acestora, care este dată de construcție, pot trece cu ușurință persoanele care deservesc spațiul. De asemenea, poate fi dus transpaletul sau electrocarul.

Credem că după ce le veți monta veți aprecia ușile batante DarFlex la adevărata lor valoare. Utilitatea tehnică și economia realizată sunt avantaje pe care nu le puteți ignora.

Pentru comenzi sau orice alte detalii suplimentare vă invităm să ne contactați printr-una din metodele posibilitățile oferite de pagina de contact.

Alte tipuri de ușă batantă

Dartech L&L execută pentru dvs și alte tipuri de ușă batantă. Apăsați butonul de mai jos pentru detalii. Ne deplasăm oriunde în România.

certificat conformitate toata gama de usi batante

Perdelele din benzi de PVC transparent au avantaje indiscutabile pentru protecție în circuitul productiv sau comercial. Atât personalul cât și produsele cu care intră acesta în contact sunt protejate într-o foarte mare măsură.

Dartech L&L având punct de lucru lângă Timișoara a efectuat în acest sens câteva lucrări de montaj perdele din benzi din PVC transparent. Vă prezentăm mai jos câteva aspecte de la supermarketul Lidl din Moșnița.

perdele PVC transparent montate la Lidl
Perdele din benzi PVC transparent montate la Lidl Moșnița Nouă
perdea din benzi de PVC transparent
Perdele din PVC transparent montate la Lidl Moșnița Nouă

Știți desigur din pagina „Perdele industriale din PVC; avantaje și utilizare” că firma Continental este unul dintre clienții noștri. Însă, mai departe, vrem însă să vă arătăm că aplicațiile PVC-ului transparent, indiferent că este vorba de placă sau rolă sau benzi, se folosesc în toată industria automotive.

Audi repornește producția și se ajută de PVC transparent

Audi a anunțat în urmă cu câteva zile că va reporni treptat producția de automobile la fabricile sale din Europa. Însă, conform comunicatului de presă, muncitorii vor trebui să respecte câteva reguli. Acestea sunt necesare pentru prevenirea contaminării prin asigurarea respectării distanțării sociale.

perdele PVC transparent montate între lucrătorii de la Audi
Audi va reporni producția dar va avea perdele din benzi din PVC intre lucratori

Astfel, angajații vor fi separați într ei prin folii din PVC transparent atunci când lucrează împreună. La fel, pentru momentele în care diferitele echipe lucrează concomitent la linia de asamblare.

pedele PVC translucid roșu
Pentru a se evidenția distanțarea socială Audi va minta perdele din PVC translucid de culoare roșie

Pentru a fi și mai evidente măsurile de distanțare socială, între diverși lucrători vor fi plantate panouri din PVC translucid de culoare roșie.

Perdele din PVC pentru animale

Pandemia încă nu a trecut. Vă invităm însă să nu uitați de prietenii dvs necuvântători. Respectiv de cei mai buni prieteni ai omului, câinii. Protejați-i, și concomitent și pe dvs., printr-o folie protectoare plasată la intrarea în cușcă. Este unul dintre cele mai frumoase gesturi pe care le poate face omul față de aceste animale devotate.

perdea din benzi de pvc transparent pentru cusca de caine
perdea pentru cusca de cvaine

Încheiem prin a vă reaminti că Dartech vă oferă perdele din fâșii PVC transparent inclusiv pentru grajduri. Animalele de la fermă au și ele dreptul la o protecție eficientă, iar asigurându-le lor sănătatea o asigurăm și pe a noastră.

Fotografiile ne-au fost puse la dispoziție de către Audi Media Center

Paradoxal, deși nu vrem să facem paradă cu materialele pe care le livrăm și cu lucrările pe care le executăm, pandemia de coronavirus ne arată exact acest lucru: este nevoie de izolare a alimentelor din vitrine față de clienți, este nevoie de izolarea spațiilor de producție de cele comerciale sau de largă circulație a publicului.

Perdele din benzi de PVC transparent

Or, ceea ce oferim noi, perdele din PVC între spațiile de producție, perdele pentru vitrine frigorifice cu PVC transparent, uși batante, dacă ar fi existat în China, la locul de unde a izbucnit epidemia de Coronavirus, lumea nu s-ar fi confruntat cu această pandemie. Nu este mai puțin adevărat că în China nu există legislație la fel cu cea din UE, prin urmare acolo nu există obligativitatea comercianților de a-și monta astfel de sisteme de protecție.

Rolul perdelelor din PVC în  comerțul modern 

Un excelent articol publicat de BusinessInsider.com ne relevă încă o dată faptul că aceasta este a doua mare epidemie care izbucnește din China și are origine zoonotică, adică se transmite de la animale la om. Priviți imaginile și veți observa condițiile insalubre în care se vând alimentele. Nu vrem să părem deplasați, dar în România, în UE, este obligatoriu ca pulturile cu alimente să ofere protecție prin intermediul perdelelor din PVC transparent.

perdele benzi PVC
Vitrina frigorifica: După ce ați văzut imaginile din piețele și magazinele din Wuhan, puteți înțelege mult mai ușor rolul unei perdele din PVC transparent într-un magazin alimentar

Dar, în China, nu există acestea dintr-un simplu motiv: orândurile sociale sunt absolut diferite! UE reprezintă o sumă de state democratice, China este un stat totalitar.

După epuizarea epidemiei, lumea își va reveni, cu siguranță. Și va privi cu cu totul alți ochi protecția cu materiale izolante din PVC. O perdea din benzi PVC montată între un spațiu de producție nu va oferi protecție absolută, dar traficul microbacteriologic va fi redus.

Protecția animalelor și a grajdurilor cu perdele din benzi PVC

Cum a apărut Covid-19

Epidemia a izbucnit în 12 decembrie anul trecut în piața de animale din Wuhan. Atunci, un număr de proprietari de tarabe s-au prezentat cu simptome de febră și stări asemănătoare cu pneumonia cu cauze care nu puteau fi explicate.

Virusul actual face parte dintr-o grupă numită „coronaviridae”, este cunoscută a fi zoonotică, adică se transmite (cum am spus mai sus) de la animale la oameni. Primul simptom caracteristic (în afară de febră) este sindromul respirator acut sever, respectiv SARS-CoV. El a apărut pentru prima oară în 2002.

Apoi, în 2012, a fost identificat în Orientul Mijlociu. Artunci s-a numit MERS-CoV. Cei doi viruși au structura foarte asemănătoare cu cel de acum. Din această cauză, virusul actual a fost denumit SARS-CoV-2, sau în limbaj uzual Coronavid-19.

Este un virus care a reușit să ne dea peste cap pe toți. Mortalitatea lui este de 3,4%. Se va descoperi și remediul împotriva lui, dar asta nu se știe când. Și câte vieți va reuși să ia până atunci.

Dartech PVC nu este direct afectată de criza din China, noi preluăm materie prima de la Sauleda. Majoritatea produselor noastre beneficiază așadar de o calitate certificată UE, sunt produse în Europa.

V-am reamintit aceste lucruri tocmai în ideea de a demonta oarecum spaima față de produsele din plastic. Indiferent care ar fi acestea. Sauleda, furnizorul nsotru investește permanent în tehnică pentru a obține produse din PVC dintre cele mai diverse, așa cum se poate vedea din site-ul său.

Așadar, ce putem face pentru dvs.? Ne-am gândit că o enumerare, un compendiu al apicațiilor posibile ar fi deosebit de util.

Uși sau pereți întregi din fâșii PVC

Sistemul folosit la fabricarea unei perdele din PVC poate fi ușor generalizat. Astfel din fâșii PVC se pot face efectiv uși la o hală sau chiar pereți de separare a spațiilor de producție. I(maginea de mai jos este sugestivă.

perdele fasii PVC
Perdele din fasii PVC transparent usi pereti

Perdele camere frigorifice, ușă adăposturi animale

Capacitatea de a izola termic este una dintre cele mai importante proprietăți ale foliei de PVC. Transparente, color sau translucide aceste folii au reușit să se impună în lumea comercianților. A deveneit de neimaginat un magazin care să nu aibă o vitrină frigorifică accesibilă clientului.

perdea fasii PVC transparent
Perdea fasii PVC transparent frigorifica

Nu este deloc de neglijat avantajul pe care-l are un grajd, de exemplu, dacă la intrare se află o ușă/perdea PVC. Animalele dvs. vor avea un confort ridicat și vor fi astfel mai productive. Dvs. veți avea pierderi de căldură mai mici iar siguranța microbiologică va fi mai mare.

Perdeaua din fasii de PVC transparent poate fi folosită în varii moduri, așa cum vă sugerăm din imaginea de mai jos.

perdea fasii PVC pentru animale
perdea fasii pvc adapost animale

Perdeaua din fasii de PVC transparent are așadar multiple posibilități de utilizare. Vă invităm să vizualizați și alte produse/lucrări de la Dartech.

Lucrările cu PVC transparent – folia cristal cum mai este cunoscută, au cunoscut în 2019 un salt semnificativ. Creșterea a fost remarcată atât în domeniul industrial și al comerțului sau turismului, cât și cel casnic. Dacă acceptăm ideea că închiderile de terase sunt un domeniu casnic. Așadar, pe ansamblu, folia cristal a obținut mult mai multe lucrări decât în anii precedenți. Mai jos, motivele care au determinat ascensiunea acestui material.

PVC transparent conform cu normele europene

Calitatea materialelor folosite de Dartech, respectiv conformitatea PVC-ului transparent cu normele europene de „food contact” ne-a făcut un mare serviciu. Firma noastră a reușit să obțină contracte pentru perdele frigorifice, vitrine frigorifice din PVC transparent, închideri de terase, amenajări de spațiu.

Închipuiți-vă ce ar fi însemnat ca la un magazin de tip pescărie să folosim folie cristal care ar fi putut să contamineze hrana! Sau cât de nociv ar fi ca o vitrină frigorifică dotată cu folie cristal să contamineze alimentele expuse!

Desigur, discuția este 99% teoretică, aceasta și datorită faptului că distribuitorii noștri sunt obligați prin lege să respecte normele de calitate impuse de legislativul european.

folia cristal la perdea frigorifica
Folia cristal la perdea frigorifica

Liberi de ftalați

Folia cristal a devenit sigură în relația cu omul din punct de vedere al posibilității de contaminare cu ftalați. Materialele din PVC folosite de Dartech, inclusiv folia cristal, sunt absolut inofensive din punctul de vedere al contaminării cu acești compuși. Ce sunt ftalații? Sunt componente chimice care se introduc în materialele plastice pentru a le face mai moi. Pentru ca acestea să devină mai elastice. 

În trecut, înainte de interzicerea importurilor de jucării din plastic din China sau alte țări asiatice, obiectele din plastic sau PVC creau adevărate probleme. Amintiți-vă că până și importurile de cizme din cauciuc erau deosebit de periculoase. S-a descoperit că ftalații migrează din plastic fiind absorbiți prin piele. Sau contaminează conținutul conservelor, dacă fac parte din compoziția capacelor la murături, de exemplu. 

Din fericire, importul de plastic sau material PVC transparent din țări cu standarde minime în ceea ce privește siguranța alimentară a fost oprit. Deși, trebuie să recunoaștem că există o breșă, pe care inspectorii de profil se străduiesc să o elimine. Este vorba de cei care mănâncă la restaurante de tip fast-food. S-a descoperit că aceștia se infestează cu ftalați. A fost identificată și sursa, respectiv foliile transparente care ambalează mâncare procesată și care vin din import. După cum reiese și din informațiile publicate de presă. Vezi Digi24.

Este adevărat însă că pericolul de infestare este mult mai mare în țări din afara spațiului comunitar. Vezi The Guardian. Noi, după cum probabil știți, suntem distribuitori ai firmei Sauleda, o companie perfect angrenată în mecanismul de securitate alimentară european.

Așadar, vă asigurăm că Dartech L&L vă oferă doar lucrări cu materiale de calitate. În același timp, vă mulțumim că ne-ați fost clienți. Și, la fel ca în 2019, vom continua să vă propunem cele mai bune soluții pentru lucrări cu folia cristal.

Când auzim de PVC transparent, foarte mulți dintre noi ne gândim de fapt la plexiglas. La cutii de plastic transparente, la acvarii de mai mici dimensiuni. Unii dintre noi se gândesc și la cutia din care ies numerele la extragerea loto, aceea pe care toți o vedem la televizor dar numai unul câștigă. Dar mai există nenumărate alte utilizări ale PVC-ului, transparent sau nu și pe care ne îngăduim să le trecem în revistă.

folie pvc transparent si o inchidere de terasa
O închidere de terasa cu PVC transparent la o locuință din Timișoara, unul dintre cele mai bune exemple din multitudinea de posibilități ale acestui material...

Urna de votare...

Probabil că guvernanții au decis ca urna de votare să fie făcută dintr-un material transparent, tocmai pentru a sugera transparența. Că totul se face la vedre. Explicația este logică și vine în ajutorul comisiilor de supraveghere.

pvc transparent
Urna din PVC transparent

Acelea din sălile de votare, care stau toată ziua și ne iau datele din cartea de identitate, apoi ne dau o ștampilă și buletinul de vot. Desigur că ei au tot interesul să vadă mereu că buletinul de vot a fost introdus în urnă. Materialul cel mai bun pentru acest tip de construcție este PVC-ul transparent. Se poate tăia ușor, se sudează termic și are chiar rezistență mecanică uluitoare.

Probabil vă închipuiți că vrem doar să ne facem reclamă, nouă și produselor noastre. În parte așa și este, vrem să vă convingem că suntem serioși și ne cunoaștem marfa. O prelucrăm și o executăm în cele mai bune condiții. Ca să vedeți însă că nu e vorba doar de publicitate pentru Dartech L&L SRL, vă invităm să citiți și rândurile următoare. Sunt suficiente lucruri care se fac din PVC...

Papamobilul este transparent dar nu din PVC

Desigur, aproape toată lumea știe ce este papamobilul. Este cutia aceea frumos făcută, transparentă, în care stă papa când merge prin lume să-și viziteze enoriașii. Am vrea să spunem că uitați, până și papamobilul este din PVC, dar nu este așa! Cabina papamobilului este construită dintr-un material extrem de rezistent, care rezistă la cele mai multe tipuri de armament de infanterie.

pvc cabina papamobil
Papamobilul

Pentru cine nu știe, papamobilul se folosește de după atentatul (eșuat) asupra Papei Ioan Paul al II-lea din mai 1981. Pentru a fi protejat de alte atacuri, suveranul pontif folosește aproape exclusiv mașina cu acoperiș de sticlă, numită papamobil. Repetăm, nu este nici pe departe PVC transparent!

Lucrări de izolare a spațiilor de lucru

Papamobilul reprezintă însă și altceva. Se spune papamobil și la toneta mobilă care duce muncitorilor gustări în hala de producție de la Continental din Timișoara. Adică o tonetă mobilă de la care un vânzător oferă biscuiți, napolitane, sandwich sucuri și altele de acest gen. Este greu de explicat de unde vine această denumire.

Noi am avut lucrări la Continental, am lucrat cu PVC transparent în secția de vulcanizare. Practic am izolat spațiile de lucru de cele de evacuare a gazelor arse.

transparent în secția de vulcanizare. Practic am izolat spațiile de lucru de cele de evacuare a gazelor arse.

Terasele și restaurantele folosesc copertine din PVC

Vrem să spunem că materialul numit PVC este una dintre cele mai mari descoperiri ale industriei. Și da, ar trebui să ne scoatem din cap ideea că PVC-ul este un material colțos, dur și casant, că se fac tăvi din el și se folosește la uși și ferestre cu termopan. Nu, există și PVC moale și transparent, ca o galerie de catifea. Colorată sau translucitdă sau stransparentă. Așadar, avem de-a face cu un material versatil care poate fi folosit într-o mulțime de domenii.

terasa cu PVC transparent
Inchidere terasa de locuință cu PVC transparent

Materialul este atât de moale și de plăcut atingerii încât se fac (cu succes) închideri de terase. Astfel, proprietarii de restaurante își pot prelungi sezonul cu mult peste cât am fost obișnuiți până acum. PVC-ul are principalele calităţi:

Închidere terasă cu PVC transparent

Terasă închisă cu PVC; balconul și marchiza

Limba română dă mai multe sensuri cuvântului terasă. O terasă nu trebuie privită doar ca pe localul din centrul orașului, unde stai la o masă și bei o cafea, o bere sau un suc. Nu, o terasă poate fi foarte bine balconul dvs. Puteți să-l închideți cu foaia de PVC transparent și în zilele reci de toamnă vă veți simți excelent. V-am spus, PVC-ul este un material foarte bun izolator termic.

Puteți face o marchiză pe care să o acoperiți nu cu policarbonat sau sticlă, ci cu PVC color. Comandați așdar o marchiză cu acoperiș retractabil și închisă cu PVC transparent. Faceți micul dvs. rai!

Vom continua cu acest index al lucrărilor din PVC și în postările noastre viitoare.

Vezi site-ul nostru din Ungaria

Mentenanța web asigurată de Allfix.ro
envelopephone-handsetmap-marker linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram